gossip

Delia Matache, Dragos Bucur si Vladimir Draghia, personaje principale in "Mune: Gardianul Lunii"


2/09/2015

Versiunea dublata in limba romana a animatiei "Mune: Gardianul Lunii" ii va avea in rolurile principale pe Delia Matache si Dragos Bucur. Lor li se alatura si Vladimir Draghia, ca personaj negativ in animatie.

Delia Matache o va interpreta pe delicata, dar curajoasa Glim. Ea este o delicata caci se poate topi, daca se apropie prea mult de Soare, si poate  ingheta in aerul rece al noptii. Astfel, isi petrece tot timpul studiind astrologia, fizica si legendele planetei. Ea se va alatura celor doi gardieni Mune si Sohone.

Dragos Bucur va fi Mune, un spiridus al noptii care a ales sa devina Gardianul Lunii.

 In ciuda unei staturi deloc impunatoare si a lipsei sale de experienta in coordonarea unei echipe, simpaticul Mune trebuie sa ghideze Luna in noapte si sa vegheze asupra Lumii Viselor.

Insa atunci cand novicele si inocentul Mune pierde Luna din greseala, echilibrul planetei este in pericol, iar Soarele cade in mainile lui Necross, lordul lumii subterane. Intreaga planeta se scufunda in intuneric.

Pentru a salva omenirea, Mune trebuie sa faca echipa cu noul Gardian al Soarelui, egoistul Sohone, si cu Glim.

"Mune este o poveste foarte draguta despre increderea in sine, despre cat putem fi de puternici fara sa ne dam seama. Este o lume colorata si frumoasa, in care am acceptat sa intru pentru ca, intr-un fel sau altul, se aseamana cu lumea mea. Sunt sigura ca Glim o sa fie primita cu bratele deschise de publicul din Romania", declara Delia Matache.

"Imi doresc de mult sa joc un personaj care sa miste inimi si munti, un “erou”. Mune este un astfel de personaj si astept cu mare nerabdare sa il vad pe ecrane cu vocea mea. Sunt convins ca filmul va fi iubit deopotriva de copii si adulti, deoarece este o poveste plina de emotie si suspans!", a declarat Dragos Bucur despre rolul sau.

Un alt actor roman care va juca in Mune: Gardianul Lunii este Vladimir Draghia. El va fi personajul principal negativ - Leeyoon.

Vladimir Draghia a declarat ca este pentru prima data cand isi imprumuta vocea pentru o animatie.

Un discipol sarguincios al lui Yule, Leeyoon are o inima de gheata si se aliaza cu Necross, dupa ce Mune este ales drept Gardian al Lunii in locul sau. Cauta cu ardoare razbunarea, dar cand Luna dispare, acesta se panicheaza si devine tot un pachet de nervi. Disciplina si rigoarea sunt motourile lui.

"Mune: Gardianul Lunii",  distribuit de Freeman Entertainment, va putea fi urmarit atat in 2D, cat si in 3D din 11 septembrie.

 

 

gossip