gossip

"Sinister 2" are un nou clip si un featurette


18/08/2015

"Sinister 2" continua povestea horror inceputa in 2012. Focus Features si Blumhouse Productions raspund de noul proiect.

Dupa evenimentele socante din Sinister, Bughuul, spiritul raului, continua sa se raspandeasca cu o viteza uluitoare. Noua povestire reda o cursa teribila impotriva cronometrului pentru a salva o familie de nebunia si crima aduse de Bughuul si locotenentii sai, copiii-fantoma.

Gemenii in varsta de 9 ani, Dylan si Zach Collins (interpretati de fratii Robert si Dartanian Sloan) sunt dusi de catre mama lor, Courtney (Shannyn Sossamon din Wayward Pines), intr-o casa dintr-o zona rurala din Illinois. Locuinta se afla intr-o zona suficient de izolata pentru ca ei sa se poata ascunde de Clint (Lea Coco), sotul lui Courtney, care o abuzase atat pe ea cat si pe Dylan. Dar aceasta mama care incearca sa-si protejeze copiii nu-si da seama ca locuinta respectiva poarta semnul mortii…

Fostul serif So & So (James Ransone, care isi reia rolul din Sinister), acum, detectiv particular, si-a dat seama ca ascunzatoarea familiei va fi noul teatru de lupta al lui Bughuul. Hotarat sa razbune tragedia la care asistase pe cand lucra in politie, So & So porneste spre casuta de tara, intentionand sa o arda pana in temelii, pentru a intrerupe astfel lantul mortii instituit de catre Bughuul. Vazandu-i pe Courtney si pe gemeni acolo, el isi da seama ca acestia se ascund de Clint si se hotaraste sa intervina pentru a-i ajuta, inainte de a-l ataca pe Bughuul.

Dar nici Courtney si nici So & So nu-si dau seama ca Dylan este tulburat de copiii-fantoma care-i imprumutau video-filme din ce in ce mai terifiante.

Bughuul revine in rolul de creator maniacal si degenerat al acestor filme de cosmar, in care crimele sunt filmate chiar de copiii victimelor, ale caror suflete le furase.



 

Regizat de Ciaran Foy (Citadel),  Sinister 2 ii are ca scenaristi pe Scott Derrickson si C. Robert Cargill, duo-ul care s-a ocupat de original, dar si de personaje.

eOne finanteasa continuarea, Jason Blum si Derrickson sunt producatori, iar Charles Layton, Brian Kavanaugh-JonesXavier Marchand si Patrice Theroux sunt producatori executivi.

Din distributie fac parte James Ransone, Syannyn Sossamon, Robert Daniel Sloan, Dartanian Sloan, Lea Coco, Tate Ellington.

"Sinister 2" va fi lansat in cinematografe pe 21 august 2015, distribuit de InterCom Film.

 

Exprima-te in scris

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

nume

comentariu

Trimite comentariu
Nu exista comentarii

gossip