spotlight

Expozitie costumele din “AFERIM!”


5/03/2015

Costumele create de Dana Paparuz pentru personajele din filmul AFERIM!, regizat de Radu Jude, pot fi vazute incepand de astazi la AFI Palace Cotroceni din Bucuresti.

 
Costumele reproduc in totalitate straiele secolului XIX. “Realizarea lor a durat aproape 6 luni, timp in care s-a muncit intens la documentare, apoi concept si confectionare. Pentru producerea costumelor au lucrat peste 30 de oameni (croitori, asistenti, oameni de patina, costumieri, mesteri populari, manufacturieri) si am colaborat cu patru consultanti specializati in vestimentatie civila si militara”, a declarat designerul Dana Paparuz.
 
“Pentru acest film au fost realizate aproape 2000 de costume, iar bucurestenii care vor ajunge in saptamanile urmatoare in AFI Palace Cotroceni vor putea vedea unele dintre cele mai reprezentative piese vestimentare, atat pentru film, cat si pentru perioada in care se intampla actiunea lungmetrajului regizat de Radu Jude”, a mai adaugat Dana Paparuz. 
 
AFERIM ! va fi lansat pe 13 martie in cinematografele din Romania, la o luna  dupa ce a castigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai buna regie la Festivalul International de Film de la Berlin. 
 
Remarcate de criticii de specialitate, costumele sunt expuse in perioada urmatoare la intrarea FAR din cadrul complexului comercial AFI Palace Cotroceni. In cadrul expozitiei, pot fi vazute hainele purtate de Teodor Corban (zapciul), Mihai Comanoiu (fiul zapciului, dorobant),  Cuzin Toma (rob), Alexandru Dabija (boier), dar si alte costume pe care publicul le va recunoaste in film. Scenografia expozitiei este semnata de Adrian Cristea. Dupa absolvirea sectiei Design din cadrul Universitatii de Arta Bucuresti, Dana Paparuz a lucrat ca designer de costume si supervizor la peste 300 de reclame si numeroase productii romanesti si americane : Side Show (2000, regia Thom Fitzgerald), Princess of Thieves (2000, regia Peter Hewitt), productia BBC Catherine the Great (2005, regia John Paul Davidson, Paul Burgess), Borat (2005, regia Larry Charles). Dana Paparuz a semnat si costumele filmului Dupa dealuri (2012, regia Cristian Mungiu). 
 
 
AFERIM! este o productie Hi Film, in coproductie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development Romania, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, in asociere cu EZ Films si cu participarea HBO Romania. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timisoreana, MEDA, Dr Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank si Fundatia pentru o Societate Deschisa. Finantat de Centrul National al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect sustinut de Eurimages, cu sprijinul UCIN, ARCUB. 
 

spotlight