spotlight

Wilmark , Valentin Teodosiu si Diana Cavallioti si-au imprumutat vocile in noua animatie "Inside Out/Intors pe Dos"


27/05/2015

Wilmark , Valentin Teodosiu si Diana Cavallioti si-au imprumutat vocile in noua animatie "Inside Out/Intors pe Dos", o productie Disney-Pixar, ce va fi lansata in cinematografe, in varianta dublata in romana, pe 19 iunie.

Cu toata inima si umorul pe care publicul il asteapta de la Disney/Pixar , "Intors pe Dos" sparge toate barierele in varianta dublata in limba romana, filmul purtandu-ne intr-o calatorie nemaiintalnita in locul unde nimeni nu a mai fost pana astazi – in mintea noastra.
 
 Animatia ne aminteste ca fiecare pas pe care il facem in aceasta lume este ghidat de emotiile noastre – bucuria, furia, frica, dezgustul si tristetea. Indiferent daca suntem copii, adulti sau batrani, avem ceva care ne leaga – ne implinim propriile noastre vieti prin ceea ce simtim, uneori este suficient doar sa iti amintesti trecutul pentru a da forma viitorului. Cele cinci emotii si povestea tesuta cu dragoste si suspans te vor face sa iei parte din film, amintindu-ti de persoanele care te iubesc si te apreciaza pentru ceea ce esti. La final te vei intreba: Cine sunt vocile acelea din capul nostru?
 
 “Pot sa spun urmatorul lucru: sa lucrez la un film adresat in mod deosebit copiilor impune o responsabilitate maxima, si imi place sa ma gandesc ca o particica din mine va ajunge la milioane de copii. Am mai dublat in trecut si imi place, e un joc actoricesc pana la urma, personajul meu Pilotul latinoamerican era un cuceritor, doar pot sa spun ca mi-am reamintit de burlacie cand l-am interpretat”, spune Wilmark despre experienta hazlie de a dubla un latino lover in noul film. 
 
 
Noua animatie de la Pixar "Inside Out/ Intors pe Dos" va fi proiectata atat in format 2D, varianta dublata si subtitrata cat si in format 3D in varianta cu dublaj in limba romana, filmul fiind distribuit de Forum Film Romania. 
 
Valentin Teodosiu, cunoscut si ca “Vocea canalului Pro TV” a fost chemat la casting in luna februarie. Personajul pe care il interpreteaza este sarea si piperul povestii. Furie se simte inflacarat de dorinta de a se asigura ca lucrurile sunt corecte. El are un spirit patimas si tinde sa erupa atunci cand lucrurile nu merg asa cum ar trebui.
 
 
Diana Cavallioti, actualmente prezentatoare a emisiunii “Gala umorului” de la TVR 1, a fost alegerea cea mai potrivita a producatorilor pentru un personaj complex si extrem de dificil de interpretat. Dezgust este foarte incapatanata, extrem de sincera si o impiedica pe Riley sa se otraveasca – atat fizic, cat si social. Cu toate ca refuza sa inteleaga sentimente ca fericirea sau iubirea, tine enorm la celelalte emotii si se ingrijoreaza atunci cand universul lui Riley este dat peste cap de schimbarile bruste din viata sa.
 
 
Wilmark, dansatorul profesionist cu sange latin nascut in Columbia, care a devenit una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din Romania, a experimentat filmul la intensitate maxima, cu acea corazón rumana  pe care a trebuit sa o exploateze la maxim atunci cand a dublat personajul de animatie Pilot. 
 
 
Pilotul brazilian se presupune ca este unul dintre iubitii din adolescenta mamei lui Riley, pe care l-a cunoscut inainte de a se casatori cu tatal fetei. Amintirile cu el ocupa un loc special in mintea si inima ei, tocmai de aceea cand aceasta se enerveaza, furia declanseaza aceasta amintire cu pilotul ca o modalitate de relaxare, pilotul aparand frecvent si soptindu-i "Haide, zboara cu mine Gatinha!."
 
Valentin Teodosiu a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica in 1978, la clasa profesorilor Petre Vasilescu si Cornel Vendel. A publicat cartea autobiografica “Un clovn pentru eternitate.” Valentin Teodosiu este la a doua casatorie si are 3 fiice.
 
A debutat pe scena Teatrului Nottara in 1977, cu rolul principal din spectacolul Peer Gynt de Henric Ibsen, si a jucat pana in anul 2000 in zeci de spectacole. A interpretat rolul lui Gheorghe in filmul "Ion: Blestemul Pamantului, Blestemul Iubirii " (1980), in regia lui Mircea Muresan, iar apoi a jucat in  ’’Triunghiul Mortii’’ (1999), “Nunta Muta” (2000), “Ho Ho Ho” (2008), si “Assassination Games” (2011). De asemenea din anul 1995 pana in prezent, este vocea postului de televiziune Pro TV, alaturi de Bebe Cotimanis interpretand reclamele si promo-urile canalului. 
 
 
Diana Cavallioti este o cunoscuta actrita romana. A studiat la liceul Dinu Lipatti si apoi la sectia actorie din cadrul UNATC intre 2004-2008. 
 
Este cunoscuta publicului pentru rolul din “Amintiri din epoca de Aur – 2” (2009), pentru rolul Irinei Dragan din serialul "Cu un pas inainte" (2007), si pentru rolul Mariei din serialul “Alta saptamana nebuna” (2014) , ambele difuzate de Pro TV. 
 
 
Din martie 2015 prezinta alaturi de Dragos Huluba emisiunea ”Gala umorului” , difuzata pe TVR 1, emisiune menita sa puna in valoare arhiva extraordinara a Televiziunii Romane.
 
Wilmark Hernandez este un cunoscut dansator, entertainer si vedeta de televiziune. A cochetat cu actoria, jucand in filme precum “Revederea” sau “Vara asta”. Acesta s-a nascut in capital Columbiei, Santafe de Bogota, ulterior absolvind Colegio de los Andes la Scoala de Dans si Muzica Latinoamericana din Bogota. Din 1995 este instructor de salsa in Romania, participant la congrese de salsa din Elvetia, Germania, Italia. In anul 1997 debuteaza la Radio 21 in cadrul emisiunii  „Tropical Party”, apoi devenind prezentator al emisiunii „Paradis Latino” difuzata pe canalul ProTV, participa la emisiunea „Latino Party” de la PRO FM,  afirmandu-se ulterior ca prezentator si coregraf in cadrul emisiunii „Vara ispitelor” difuzata tot de Pro TV. Totodata Wilmark a fost membru al juriului concursului "Dansez pentru tine", difuzat de Pro TV, din 2006 pana in 2012, punctand originalitatea fiecarei perechi.
 
 
Noua animatie originala de la Pixar – o calatorie inedita in mintea umana – este povestea lui Riley, o fetita care este obligata sa paraseasca locurile natale atunci cand tatalui ei i se ofera o slujba in San Francisco. Ca noi toti, Riley este ghidata in viata de emotiile sale: Bucuria (Sabrina Iaschevici), Frica (Mircea Gheorghiu), Furia (Valentin Teodosiu), Dezgustul (Diana Cavallioti) si Tristetea (Rodica Ionescu). Emotiile traiesc in mintea lui Riley, in Cartierul General. Pe masura ce Riley si emotiile sale se straduiesc sa se adapteze vietii din San Francisco, activitatea din Cartierul General este data peste cap de viata tumultoasa a orasului.
 
 
In versiunea dublata a filmului, vocile personajelor sunt date de actori romani, printre care: Sabrina Iaschevici (Bucurie), Rodica Ionescu (Tristete), Mircea Lucian Gheorghiu (Frica), Valentin Teodosiu (Furie), Diana Cavallioti (Dezgust), Marius Chivu (Bing Bong), Jennifer Dumitrascu (Riley), Gabriela Valentir (Mama) si Serban Pavlu (Tata).
 
 
 
Regizat de castigatorul premiului Oscar Pete Docter ("Monsters, Inc.", "Up"), produs de Jonas Rivera, p.g.a. ("Up"), si co-regizat de Ronnie Del Carmen (“Up”) , si cu coloana sonora compusa de Michael Giacchino ("The Incredibles," "Ratatouille," "Up"), animatia Disney/Pixar "Intors pe Dos" se va lansa in cinematografele din Romania din 19 iunie 2015. Un film distribuit de Forum Film Romania.
 
 
 

spotlight